Au iesit ca sa poata intra

UDMR a anuntat ca a iesit de la Guvernare, dar inca niciun ministru nu si-a dat demisia din cabinetul Victor Ponta. Dupa un mariaj fericit cu PSD, presupusa formatiune politica a maghiarimii a decis ca trebuie sa asculta vocea poporului si sa plece de la atat de caldutul ciolan guvernamental.

Argumentul prezentat de liderul UDMR Hunor Kelemen este unul fals. El sustine ca votul masiv al maghiarilor pentru Klaus Iohannis a fost cel care a determinat aceasta deczie. In realitate, dupa primul tur, maghiarimea se astepta de la liderii UDMR sa anunte ca il sustin pe Iohannis.

Motivele erau simple: este minoritar, este sas si pe langa asta nu este pesedist, stiut fiind faptul ca maghiarimea nu voteaza cu stanga. UDMR nu a facut asta si a iritat . Astfel ca, daca era sa asculte vocea poporului, liderii partidului faceau acest minim gest inca din acel moment.

Ca etnic maghiar, nu m-am regasit in UDMR. Nu apara interesele comunitatii. UDMR apara in general interesele retelelor proprii de coruptie. UDMR dovedeste acum ca este un partid politic fara continut si de un oportunism nesmtit.

UDMR a fost in prima linie in lupta de destabilizare si demolare a statului de drept. UDMR are o lunga lista de politicieni acuzati de coruptie, conflicte de interes, incompatibilitate. UDMR a sustinut anihilarea Codului Penal in martea neagra. UDMR a atacat legea ANI. UDMR voteaza constat pentru blocarea cererilor DNA de investigare a senatorilor si deputatilor.

Liderilor UDMR nu le pasa de concetatenii lor. Altfel, in loc de propaganda ieftina a autonomiei, ar fi facut orice ar fi fost posibil sa creasca nivelul de trai al secuimii. UDMR nu a facut niciun gest care sa indice ca isi doreste sa scape de coruptia si coruptii din partid. UDMR este emblema traseismului politic din Romania, mereu cu coalitia care e la putere, mereu sa pape banutii statului.

Astfel ca, dupa ce eliminam gargara politica, ajungem la adevar. UDMR a iesit de la guvern pentru a putea intra din nou la putere, probabil cu o majoritate construita in jurul PNL-PDL. Politicienii din secuime isi vor aminti ca sunt frati intru PPE cu PDL. Vor folosi cartea minoritara pana la exasperare. Sunt sigur ca vor creea incidente etnice ca sa arate ca fara ei la putere nu se poate guverna.

Din pacate pentru zona secuimii unde este concentrat nucleul dur al maghiarimii, solutiile nu se intrevad. Informational, maghiarii sunt manipulati dupa bunul plac al UDMR. Ziarele si televiziunile sunt controlate de UDMR, astfel ca nu exista o critica la adresa partidului.

Neavand sursa alternativa de informare, cetateanul maghiar obisnuit este tinut captiv de acest partid. Formatiunile concurente de genul PPMT au esuat pentru ca ele au fost construite de personaje derivate din UDMR, astfel ca alegatorii aveau in fata optiunea de a alege intre UDMR 1 si UDMR 2.

Una din solutii este aceea ca politicienii maghiari sa constientizeze ca, desi stau la caldurica si in huzur patru ani, intr-o singura zi cand poporul are puterea pot pierde totul. Trebuie sa iasa din zona de confort si sa lucreze pentru comunitate. Nu autonomia este principala problema in Harghita, Covasna, Mures.

Capete de lista si pentru maghiarul de rand sunt nivelul de trai, infrastructura, sistemul sanitar, etc. Abia dupa ce vor rezolva aceasta lunga lista de cerinte, liderii UDMR ar putea deschide discutia despre autonomie. Autonomia nu aduce imediat o crestere a salariilor, drumuri mai bune sau spitale mai curate pentru ca, daca ar fi asa, cred ca si moldovenii ar cere autonomie.

Despre Atttila Biro

Attila Biro is the co-founder of Context.ro and has been investigating organized crime and corruption for 18 years. He works on international projects with journalists affiliated with the Organized Crime and Reporting Project network. He was part of the RISE Project team, being also the executive director of the platform, during 2017-2020. He has been part of international journalism projects such as the Azerbaijan Laundromat and the Panama Papers. He has published journalistic investigations at Digi24, Gândul.info and Hotnews.ro.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu