Vineri, 8 august, în România, un oligarh este condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani şi un prejudiciu de 60 de milioane euro în dauna statului. O zi amânată de inculpaţi şi avocaţi. O zi aşteptată de publicul larg. O zi normală dintr-un lung şir de zile stricate. Gândul a refăcut cele 120 de ore ale lui Dan Voiculescu de dinaintea încarcerării. Citeşte în text o relatare a ultimelor termene din procesul care a dus la cea mai dură condamnare a unui politician român.
Luni 4 august: Începutul sfârşitului
Numărătoarea inversă a pornit luni dimineaţa, la ora 11. Dan Voiculescu ajunge la instanţă, unde jurnaliştii îl întreabă despre Crescent şi despre „secretele din Austria”. Un articol al ziariştilor de la Rise Project spunea că Voiculescu a creat o filială a Crescent în Austria cu un cetăţean pe care îl turna la Securitate. Aceeaşi companie Crescent avea să fie în 1991 implicată în dosarul ICA. O mare parte din ascensiunea financiară a lui Voiculescu pare să fie legată de Crescent. Judecătorii au sesizat şi ei asta.
Când aude de Crescent, Voiculescu se schimbă la faţă. Devine puţin mai agresiv. Îl întreb de Crescent şi primul lucru pe care îl face e să mă măsoare din cap până în picioare şi să caute cu ochii insigna televiziunii pe care o reprezint. În final, îmi aruncă peste umăr: „Vorbeşti prostii…”
Filmul celor 120 de ore merge înainte. Voiculescu intră în clădire. Încearcă să facă ordine printre jurnalişti. Cineva îi spune că ordine poate să facă doar la Antena 3. Primeşte din nou întrebări care nu-i plac. Fuge spre sala de judecată unde camerele de filmat nu mai ajung.
Presa şi inculpaţii din dosarul lui Voiculescu intră în sala de judecată unde a crescut o faună exotică. Curioşi să vadă procesul anului, zeci de persoane au ocupat fiecare centimetru pătrat al încăperii. Sălile de la Curtea de Apel Bucureşti sunt mari, dar obscure, maro, neluminate. Cu toate acestea, acolo se judecă procese europene. Sunt sălile unde judecători curajoşi dovedesc mai multă forţă decât un batalion de soldaţi. Sunt sălile în care, ajutaţi de lumina plăpândă, alţi judecători îşi dau mâna cu corupţii, negociază dreptatea la kilogram şi pe milioane de euro.
Pantiş detonează o bombă media: Intact finanţat pe spatele ICA
A început procesul. Prima parte este un fel de dans de păuni al avocaţilor. Îşi etalează penele, scot din mânecă diverse excepţii, cereri, chichiţe avocăţeşti.
Avocaţii ridică tonul, folosesc referinţe şi trimiteri către zeci de legi. Nu e clar pentru ce fac avocaţii acest joc cam haotic: pentru convingerea judecătorilor sau pentru liniştirea clienţilor care-i plătesc şi care vor să aibă sentimentul că sunt apăraţi „de cei mai buni”?
Voiculescu se aşează în bancă, în primul rând, ca la şcoală. Se uită fix la judecătoare, cu capul înclinat, dar fix. Nu zâmbeşte.
Chiar în debutul procesului, judecătoarea Camelia Bogdan aruncă bomba. Cere reaudierea lui Sorin Pantiş pentru că la dosar au ajuns documente proaspete, care vorbesc despre GRIVCO, ICA, si trustul media Intact. Spre surpriza tuturor, Sorin Pantiş spune în sala de judecată că trustul a fost finanţat cu 47 milioane euro prin credite gajate cu proprietăţile ICA.
Avocaţii descarcă instant tunurile. Bombe şi grenade: cereri peste cereri care au ca menire amânarea procesului. Ridicole, majoritatea. Uneori nici avocaţii nu cred în ele. În pauzele procesului, avocaţii discută cu jurnaliştii. Dacă în faţa camerelor fac praf dosarul, în discuţiile din spatele coloanelor masive ale Curţii de Apel au altă părere: „Mergem pe proceduri, altfel, dosarul e ok”. Dosarul e simplu: O proprietate de 60 de milioane de euro a fost luată de Voiculescu contra sumei de 100.000 euro.
Se termină pauzele şi discuţiile din umbra coloanelor. În sală de judecată, Dan Voiculescu transpiră. Emoţiile, grijile, căldura. Este atent. Urmăreşte procesul. Nu se implică activ, cum o făcea Adrian Năstase. Pe Năstase l-am văzut deseori coordonând echipa de avocaţi. Pe Voiculescu, nu. De altfel, după câteva ore, Voiculescu se plictiseşte şi anunţă că pleacă.
Pentru jurnaliştii din sală nu e clar că procesul nu urma să se termine luni seara. Scena devine alertă. Voiculescu iese din clădire cu alai de camere. Jurnaliştii îl întreabă câte ceva despre ICA, despre bani. Îi împinge de pe scări. Dă din şolduri ca să-şi facă loc. Se plânge că e înghesuit. Pe faţă şi-a pus un zâmbet larg, de Iliescu. La un moment dat, pare pierdut. Nu răspunde întrebărilor care conţin cuvintele ICA, bani, privatizare. Alege întrebări călduţe, dacă e pregătit de orice soluţie, ce a mâncat, cum a dormit, ce sortiment de pâine Savoria e mai sănătoasă etc. Pleacă, dar nu înainte să zâmbească din nou din maşina de lux care îl poartă din loc în loc.
Lupta corp la corp pe Codul Penal
În sală, bătălia ajunge la apogeu. Avocaţii recuză completul (asta înseamnă că vor alţi judecători). Profesorul Mateuţ forţează nota. Repetă aproape ad-litteram cererile. Pentru toată lumea, este evident că trage de timp. Atmosfera este tensionată.
Un semn bun pentru presă: poliţiştii s-au mai calmat faţă de termenul precedent, când îi dădeau afară din sală pe ziarişti din te miri ce motiv. Principala spaimă a poliţiştilor: nimeni să nu cumva să filmeze sau să înregistreze procesul. Era suficient ca un jurnalist să folosescă telefonul ca să trimită un mesaj pentru a fi scos urgent afară din sală. În sală este şi „Ochi de Şoim”, poliţistul poreclit aşa de ziarişti, pentru că are impresia că obsevă orice mişcare în sală şi este de o duritate extremă uneori. La termenul de luni, în schimb, toţi s-au mai calmat. Ziariştii îşi fac „LIVETEXT”-ul fără să mai fie poftiţi afară.
Disperarea unui avocat: „Ce să vă mai cer?!”
Avocaţii se zbat uneori ca nişte găini fără cap. Completul nu le este prieten. După lupte „corp la corp” între avocaţi, judecători şi procurori, procesul merge înainte. Avocatul Mateuţ este exasperat şi, într-un puseu de sinceritate, întreabă instanţa: „Ce să mai fac? Ce să vă mai cer?!”. Completul pare împietrit. La ora 23 se termină. Procesul se reia a doua zi.
Afară, jurnaliştii din sală sunt răsplătiţi de cetăţeni obişnuiţi cu mâncare şi băuturi hidratante. Este poporul de Facebook, care a urmărit pe parcursul întregii zile relatările LIVETEXT din sala de judecată.
Alte 12 ore cu Dan Voiculescu
O saună imensă. Sala de judecată, marţi dimineaţa, la ora 10. Locul pare neschimbat de pe vremea lui Ceauşescu. Dacă nu ar exista calculatorul grefierei, probabil că totul ar arăta ca acum 30 de ani. În sală nu sunt nici prize şi evident că nici locuri destule. Noroc că e mare. Jurnaliştii s-au aşezat şi pe jos. La procesele lui Adrian Năstase, în sălile minuscule de la Curtea Supremă, asistenţa stătea ore în şir în picioare, ca într-o lungă călatorie cu metroul la oră de vârf. E drept, existau prize şi poliţiştii erau ceva mai europeni.
La ora 10 fără câteva minute, în faţa Curţii de Apel, opreşte maşina lui Dan Voiculescu. Nu opreşte chiar în dreptul uşii de acces, ci undeva mai departe. Vine cu pas hotărât către instanţă, dar mereu cu aghiotantul pe lângă el. E vesel şi liber deocamdată.
Voiculescu aranjor de jurnalişti
A spus mereu că iubeşte presa şi jurnaliştii. Se comportă însă ca orice mogul. Vrea să aranjeze el, să controleze el scena, camerele, microfoanele, dintre care 3 sunt doar de la Antena 3. Renunţă la conferinţa de presă de pe scări. Promite că vorbeşte la ieşire.
Judecătoarea Camelia Bogdan controlează sala. Chiar dacă în unele moment e evident că apărarea trage de timp, judecătoarea, secondată de colegul ei de complet, urmăreşte totul foarte atent, notând concluziile avocaţilor. Camelia Bogdan, recunoscută în sistem ca unul dintre cei mai buni specialişti în infracţiunea de spălare de bani, i-a surprins pe avocaţi la fiecare termen de judecată, arătându-le că ştie dosarul filă cu filă.
Pretorianul Badea
În fundul sălii de judecată apare Mircea Badea, ca susţinător al lui Dan Voiculescu. E îmbrăcat în cămaşă albă şi pantaloni gri. Se mişcă printre cei care asistă la proces. Se uită fix la instanţă. Încearcă să urmărească procesul. Dă din cap dezaprobator, dar numai el ştie pentru ce, deoarece în acest moment vorbesc avocaţii. E cald şi transpiră abundent, fapt pe care-l comunică pe Facebook, unde verifică şi postările jurnaliştilor din sală. Începe să-i înjure pe contul său pe cei care transmit pe Facebook momentele cheie ale procesului.
La termenul de marţi ajunge şi Mihai Gâdea. Se creează agitaţie, avocaţii sunt eliminaţi de pe bancile de lemn, pentru ca Mihai Gândea şi Mircea Badea să se poată aşeza în spatele lui Dan Voiculescu. Dă mâna cu ei. Badea încearcă să înţeleagă disputa juridică din sală. Sfârşeşte prin a înjura ziariştii care nu relatează că Voiculescu este o victimă nevinovată.
Cei doi pleacă repede. Voiculescu rămâne cu avocaţii săi. În stânga – Maria Vasii, celebra avocată a lui Cioacă, şi profesorul Mateuţ, celebru şi pentru că „i-a scos” plagitul lui Ponta. De data asta, toată lumea aşteaptă o sclipire a celor doi, care să-l „scoată” şi pe Dan Voiculescu. Întârzie să vină.
Autograful de la Dr. Menci
În pauze, Voiculescu vorbeşte cu avocaţii sau cu ceilalţi inculpaţi. Merge des la baie. La varsta lui, arătă, totuşi, în forma. Doctorul Mencinicopschi, deşi mai tânăr, nu arăta atât de bine. Un avocat îi cere un autograf, aşa ca de final de film. Ar putea deveni de colecţie: ultimul autograf al inculpatului Mencinicopschi.
Dr. Menci e însoţit mai mereu de câţiva bătranei, cenzori ICA sau membri ai AGA, şi ei inculpaţi în dosar. Din când în când, aceştia adorm pe scaun. Oarecum de înţeles pentru că până şi cei mai tineri participanţi la proces sunt afectaţi de oboselă.
La amiază, Voiculescu nu mai rezistă. Vrea să scape mai repede. Cere să-şi spună ultimul cuvânt,peste rând, înaintea tuturor. Judecatoarea îi spune că nu se poate, dar îi permite să plece din sală şi să revină la final.
Iese din clădire iar în jurul său camerele de filmat roiesc precum albinele. Un reporter este împins de busculada creată şi cu microfonul îi atinge faţa. Îi cere scuze lui Voiculescu care însă nu mai aude.
Eroarea lui Mateuţ. A recunoscut indirect vina lui Voiculescu
În sală, procesul înaintează spre final, dar avocaţii încearcă să-l ducă în prelungiri. Ultima tactică a profesorului Mateuţ: să vorbească foarte mult. Oarecum ca o pedeapsă pentru complet, pledoaria sa durează aproape 3 ore şi jumătate. E întrerupt de un avocat care doreşte să plece mai repede pentru că are o problemă de familie.
Mateuţ vorbeşte. Face însă o greşeală de abordare. Cere instanţei să schimbe încadrarea faptelor pentru Voiculescu din spălare de bani în tăinuire. Adică recunoaşte că cel pe care îl apără a comis o faptă penală. Chichiţa era aceea că spălarea de bani a fost prescrisă.
Pe hol, un aparator se plimbă nerăbdator: „Din partea mea, să-i dea maxim, dar ce te faci dacă peste o saptămână bagă o amnistie?” Voiculescu pare şi el liniştit, ca un om care are un as în mânecă. Nu-l scoate însă.
Pledoariile avocaţilor devin plictisitoare. Clienţi lor sunt nevinovaţi, dar sunt nevinovaţi nu pe probe, ci pe proceduri, cam asta a fost abordarea lor. Asta inseamnă ceva de genul au furat, dar au furat pe procedură. Orele şi procesul se apropie de final.
„Trădarea” lui Daniel Constantin
Voiculescu e anunţat de cei din sală că trebuie să revină la proces. Era deja 7 seara. Şi mai zâmbitor, nu a doreşte să vorbească cu presa. Intră în sala de judecată devenită din nou neîncăpătoare.
Încă o forţare a avocatului Mateuţ. Nu îi iese nici de data asta. Bomba s-a detonat pe final. O doamnă se apropie de microfon. Se prezintă ca reprezentant al Ministerul Agriculturii. Anunţă că ministerul solicită recuperarea prejudiciului de 60 milioane euro din acest dosar. Ministerul este condus de Daniel Constantin, preşedintele PC, partidul fondat de Dan Voiculescu. Ministerul lui Constantin a recunoscut practic că la ICA s-a comis o ilegalitate.
Ultimul cuvânt al oligarhului
E chemat la pupitru Voiculescu. Trebuie să rostească ultimul cuvânt, o ultimă şasă să-i convingă pe judecători că este nevinovat. Atacă previzibil DNA: procurorii au minţit, dosarul e fabricat. Recunoaşte totuşi că dosarul e scris bine. Nu spune că e nevinovat. Încearcă să facă treaba avocaţilor. La fel ca ei, uită esenţialul: 100.000 euro pentru o proprietate de 60 milioane euro. Nu vorbeşte despre asta. La fel cum nici avocaţii săi nu au încercat să demonstreze dincolo de orice dubiu că privatizarea a fost corectă şi preţul corect. O sarcină grea, având în vedere că, la privatizare, Voiculescu a concurat cu Dr. Menci, apropiatul său, şi că licitaţia a fost anunţată într-o publicaţie care a vândut doar 200 de exemplare din ediţia cu anunţul că se vinde ICA. Cu 100.000 euro Voiculescu, a cumpărat 7000 mp de teren şi 18 clădiri întregi şi funcţionale.
Rând pe rând ceilalti 12 inculpati îşi apără libertatea. Par destul de relaxaţi sau de împăcaţi. „Rămânem în pronunţare”, anunţă instanţa. Sala rămâne nemişcată. Nu e clar. Urmează să fie dată sentinţa în această seară? Mâine? Un avocat se interesează. Se anunţă că joi e termenul pentru depunerea ultimelor documente.
E finalul drumului. 6 ani de amânări şi peste 70 de termene. Voiculescu nu a mai poate face acum nimic decât să aştepte.
Iese afară la declaraţii. E încrezător. La fel ca Adrian Năstase, rosteşte o declaraţie în care atacă DNA. Din nou împinge cu coatele. A făcut asta constant, a dat din coate când vreun jurnalist era lângă. Este întrebat de ”trădarea” ministerul Agriculturii. Refuză să răspundă. Până la urmă spune ceva. Întrebările curg. Răspunde frugal şi apoi pleacă cu acelaşi zâmbet larg lipit pe faţă.
Procesul continuă la Antena 3, acolo Voiculescu e achitat şi reabilitat. 48 de ore, miercuri şi joi, în studiourile televiziunii, jurnaliştii au devenit procurori, avocaţi şi judecători. Au administrat probele mediatice. I-au dat lui Dan Voiculescu o achitare cum laude şi o scrisoare publică de susţinere.
Epilog. O zi normală – Dan Voiculescu a fost condamnat
Vineri 8 august. România a trăit o zi normală, dacă era o ţară normală. Am asista la condamnarea unui oligarh la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani şi un prejudiciu de 60 de milioane euro în dauna statului.
La ora 14:20 judecatoarea Camelia Bogdan a intrat în sala de judecată. A rostit sentinţa. Cu o voce clară şi neşovăitoare a anunţat că instanţa îl „condamnă pe inculpatul Voiculescu Dan la 10 ani de închisoare”. Apoi a pronunţat restul condamnarilor şi a dispus confiscarea speciala. Punct.
Înainte şi după s-au consumat sentimente, nervi, dar pentru o zi România a funcţionat normal. Un inculpat a fost judecat şi condamnat cu legea în faţă.
Cu 60 de milioane de euro se puteau construi spitale care poate salvau vieţi. Poate o bucată de şosea, şcoli, grădiniţe. Dan Voiculescu nu a fost condamnat pentru că este Dan Voiculescu, ci pentru ca a furat din avutul statului, asta a constat instanţa. Avutul statului este al tuturor cetăţenilor. Astfel că el a luat de la fiecare.
O zi de normalitate înseamnă mult, dar nu e de ajuns. Dan Voiculescu nu este sfârşitul. În umbră, în tăcere, au crescut alţi oligarhi. S-au extins, au acaparat putere. De pildă, Sebastian Ghiţă, oligarhul lui Victor Ponta, este conectat la resurse economice şi politice. Are la picioare politicieni şi instituţii, controlează indirect industrii întregi la nivel de ţară. A câştigat zeci şi poate sute de milioane din fondurile publice. Firmele la care a fost acţionar sunt acuzate spălare de bani. Şi mai important, pare să beneficieze de o protecţie imensă.
Vineri am trăit o zi normală dintr-un lung şir de zile stricate.
NEWS&MORE 