Se apropie campania electorala. Jurnalistii vor incepe sa piarda notiunea timpului si uneori si notiunile de bine si de rau. Vom folosi cuvinte grele si judecati de valoare. Vom alege ca jurnalisti sa spunem cine a furat mai mult in ultimii patru ani si cine a furat mai putin. Vom spune cine e smecher sau cine e om de afaceri. Sunt decizii uneori greu de luat ca jurnalist. Presat de timp, cu telefoane peste telefoane in care unii iti spun ca X e asa ca a facut asta ca furat aia, sarcina devine si mai grea. Exista insa, cred si cale de scapare. Am participat ieri la un curs despre diversitate etnica si reflectarea ei in presa sustinut de un reporter al BBC-Anglia. Dupa discutii intense despre cand sa spunem romi si cand sa spunem tigani, am ajuns la esenta problemei. Faptele vorbesc de la sine mai mult decat orice eticheta.

Acelasi principiu se aplica, sau asa cred eu ca ar trebui, sa se aplice si jurnalistilor. Faptele vorbesc de la sine in materialele pe care le scriem, etichetele ne impiedica sa relatam adevarul.  Atunci cine sunt jurnalistii buni si jurnalistii rai? Sunt oare jurnalistii buni cei care scriu la agentiile de stiri care prezinta doar informatia seaca? Poate , desi am un exemplu concret in care un stirist de agentie greseste constant si voi si tendentios in prezentarea stirilor legate de un subiect. E un caz izolat si nu putem sa generalizam. Sunt jurnalistii de atitudine jurnalistii rai sau buni? Unul dintre cei mai contestati jurnalisti de atitudine este Cristian Tudor Popescu. Editorialele sale sunt naucitoare, agresive , uneori simti violenta pe care o transmite. Cred insa ca marea majoritate a acestor editoriale nu au tradat cititorii. Cred ca atitudinea in presa e benfica atat timp cat ca junalist nu iti tradezi cititorii, cat timp nu iti reversi propriile frustrari in pagina de ziar, cat timp ceea ce spui nu e doar o referire la un caz/situatie/persoana izolata si care e transformata in eticheta si stereotip. In ceea ce ma priveste nu mai stiu cine sunt jurnalistii rai sau cei buni, singura mea preocupare e sa urmez un concept destul de simplu (people first/oamenii mai intai). Oamenii mai intai in materiale si oamenii mai intai ca si cititori. Un jurnalist mult mai experimentat decat 90% dintre colegii mei spune ca nu exista jurnalisti rai sau buni ci doar talentati si netalentati. Eu insa cred ca singura instanta care decide este publicul.

In ultima vreme am constat printre colegi o lipsa totala de bucurie pentru ceea ce fac. Nu imi imaginez cum ar fi ca sa lucrez la o publicatie si sa nu ma bucur pentru meterialele pe care le scriu. Nu in fiecare zi ca junalisti avem sansa sa scriem o poveste frumoasa. Dar totusi suntem jurnalisti nu zilieri. Nu e o profesie din care te imbogatesti. Maxim poti sa ajungi la stadiul in care nu ramai fara bani inainte de ziua de salariu. Nu ai timp de socializari si de lecturi, de nostalgii. Te imbolnaveste, pe unii si psihic. Tocmai de aceea intr-un mediu atat de ostil cum sa nu incerci sa te bucuri de ceea ce faci.

Si cu toate acestea cine sunt jurnalistii buni si cine sunt jurnalistii rai?

Attila Biro