Nu sunt un fan infocat al ortodoxismului. In zilele ce au trecut am ramas, insa surprins de  ce s-a  intamplat in Cluj.  Am ramas surprins de infiintarea Fundatiei Bartolomeu, fudatie creata de catre IPS Bartolomeu Anania. Un inalt prelat controversat si respectat. Sigur ca “talibanii” corectitudinii ar avea multe de spus. Ba ca fundatia s-a lansat cu un chef sau un bairam de cinci stele. Este insa cert ca fundatia clujeana va acorda burse pentru studenti, pentru studentii saraci si dotati. Cred ca aceasta initiativa daca ar fi urmata si de alti potentati ai judetului ar putea relansa Clujul universitar. Ca student sau ca doctorand intr-una din facultatile locale poti sa atingi un maxim de performanta intelectuala dar ai nevoie de bani. Ca student ai nevoie de cel putin 3000 pana la 5000 de euro pentru un semestru de studii la una din universitatile din Europa. O initiativa absolut admirabila si cred normala pentru Cluj. Si acum am sa explic de ce nu sunt un fan al ortodoxismului roman, cel putin. In timp ce la Cluj, IPS Bartolomeu,  acelasi om controversat isi lanseaza fundatia,  la Bucuresti Patriarhul Daniel  ce face ?  Patriarhul oficiaza slujba de sfintire a studiourilor Trinitas TV si Radio Trinitas din Bucuresti. Aceste doua studiouri fac parte din noul Centru de Presa ‘Basilica’ al Patriarhiei Romane, care va mai cuprinde ziarul ‘Lumina’ si agentia de stiri “Basilica”. Din cate am auzit trustul de presa al Patriarhului este doar la inceputul dezvoltarii. In Iasi si in imprejurimi, Patriarhul Daniel este cunoscut ca unul dintre cei mai de seama oameni de afaceri. Biserica este vazuta ca partener in diverse investiti. Dovada stau si fabricile de mobila din Moldova care functioneaza sub patronajul Bisericii. In schimb la Cluj, Mitropolitul Bartolomeu a lasat cred, indarat, lupta pentru functii si influenta si se ingrijeste de urbe. Cred ca asta este adevarata menire a bisericii. Sa ajute material si spirtual sa construiasca o societate mai buna nu doar prin predici care in 98% din cazuri nici nu le percepem desi le auzim.

Attila Biro